Rețetele GoostoMix sunt adaptate la Thermomix de comunitate și nu sunt testate Vorwerk.

Câte tipuri de miere există și care sunt diferențele dintre ele

Câte tipuri de miere există și care sunt diferențele dintre ele

Cuprins

Articol (pre)gătit de
Alex, entuziast în nutriție

Mierea pare să fie legătura dintre sănătate și plăceri dulci. Înlocuiește cu succes zahărul în aproape orice preparat, e un topping natural pentru micul dejun, un ingredient prețios pentru cosmeticele naturale, un agent de legătură în marinade și chiar un ajutor de nădejde în viroze.

Folosită de milenii și discutată de secole, mierea de albine este doar unul dintre produsele apiculturii, printre care se numără și polenul, propolisul, lăptișorul de matcă, mixuri pe bază de miere, ceara de albine și multe altele. România este pe locul 2 în Europa, după Spania, cu o producție în continuă creștere.

Beneficii ale mierii crude

  • Potrivit unui studiu din 2017, mierea conține o proteină care ajută la vindecarea rănilor
  • Ameliorează refluxul gastric și calmează inflamațiile stomacului.
  • Combinată cu laptele cald, poate vindeca tusea la copii.
  • Acționează ca un puternic antioxidant.
  • Reglează tranzitul intestinal.
  • Protejează funcționarea corectă a inimii. 

În momentul de față, există peste 10 tipuri de miere, folosite atât pentru gust, cât și în scop terapeutic. Iată-le mai jos!

Mierea polifloră: Aroma bogată a copilăriei

Mierea polifloră este cea mai comună și, de multe ori, cea mai ieftină dintre opțiunile din magazin. Subestimată probabil pentru că e și cea mai cunoscută, mierea polifloră este considerată cel mai complex și terapeutic tip de miere. 

Ea conține nectarul de la zeci, sute de plante medicinale, din care adună o mulțime de proprietăți terapeutice. Este bogată la gust și recomandată mai ales pentru oboseală fizică sau psihică ori în perioadele de recuperare după o afecțiune. 

Mierea polifloră poate fi de mai multe feluri, în funcție de proveniența ei:

  • câmpie: are acțiune antiseptică și sedativă;
  • munte: ameliorează durerile de gât, dezinfectează inflamații ale pielii, susține sistemul imunitar.

Mierea de salcâm: Recomandată diabeticilor

Mierea de salcâm are culoare deschisă și se păstrează lichidă în mod natural. E bogată în fructoză, așa că e și un bun ingredient pentru băuturile dulci reci sau calde. Conține crom, cupru, fier, fluor, iod și zinc în mod natural. 

E intens utilizată în vindecarea problemelor gastro-intestinale și a celor de digestie. Poate trata anxietatea și insomnia, atunci când e amestecată cu un suc proaspăt de lămâie. 

Deși are un gust dulce pronunțat, mierea de salcâm are și un indice glicemic scăzut, așa că este recomandată diabeticilor. De asemenea, acest tip de miere poate vindeca tusea fumătorilor, durerile de gât și este un bun adjuvant în tratamentul răcelilor.

Mierea de tei: La răceală se cunoaște

Cu aromă plăcută și puternică, mierea de tei poate avea culoarea galben deschis sau închis. Este un cunoscut calmant, somnifer și afrodiziac, ideal pentru serile de după o zi obositoare.

Mierea de tei conține flavonoide, antioxidanți care susțin activitatea de detoxifiere a rinichilor. De asemenea, poate ameliora afecțiunile respiratorii și simptomele răcelii și gripei. 

Mierea de lavandă: Bună și pentru alergici

Nu ai cum să nu recunoști această miere. Are mirosul calmant al lavandei și un gust unic, intens. Mierea de lavandă este celebră pentru conținutul ridicat de calciu și, de aceea, este și recomandată celor care au osteoporoză.

Poate ameliora afecțiuni pulmonare și reumatismul. Această miere este indicată chiar și celor alergici la polen.

Mierea de zmeură: Ingredientul tău cosmetic

O recunoști după culoarea albicioasă și gustul specific. Uneori, poți găsi particule de polen în ea, ceea ce îi face aroma și mai intensă. Îi oferă pielii suplețe și catifelare și are efect antiaging, așa că poate fi folosită și în domeniul cosmetic. 

Această miere are proprietăți terapeutice în reglarea activității ovarelor, prevenția osteoporozei și sclerodermiei calmarea tusei și reglarea tranzitului intestinal mulțumită efectelor sale laxative.

Miere de floarea-soarelui: Energizant dulce

Are un gust plăcut, de polen și un aspect galben strălucitor. Conține calciu și siliciu, așa că este folosită intens pentru întărirea sistemului imunitar.

Mierea de floarea-soarelui are proprietăți tonice pentru fizic și psihic, tratează tulburările digestive, afecțiunile renale și are efect cicatrizant pentru inflamațiile pielii. Este potrivită copiilor, persoanelor în vârstă și celor care suferă de afecțiuni de inimă. 

Mierea de castan: „Săpunul” plămânilor

E maro închis, are un miros acut de lemn și un gust puternic. Conține fier, zinc și seleniu. Ameliorează ulcerul, hepatita, afecțiunile sistemului urinar și îmbunătățește circulația sangvină deficitară. 

O linguriță luată dimineața, pe stomacul gol, curăță plămânii și ameliorează simptomele gripei și anemiei.

Alte tipuri de miere mai puțin cunoscute

Pe lângă tipurile de miere de mai sus, celebre și disponibile în mai toate magazinele specializate și hypermarketuri, există și sortimente de miere care capătă mai puțină atenție, dar au efect terapeutic și aromă unică. 

Mierea de păpădie 

  • Are un galben strălucitor și o aromă discretă. Poate trata mai multe afecțiuni hepatice, gastrice și constipația. 
  • Este eficientă în combinație cu apa minerală și, consumată zilnic, susține sănătatea sistemului imunitar.

Mierea de rapiță 

  • Are o nuanță alb-gălbuie și un gust puțin dulce. E cunoscută pentru proprietățile antibacteriene, susținerea elasticității pereților vasculari. Conține calciu, bor și o cantitate mare de glucoză, așa că se zaharisește rapid. 

Mierea de mac

  • Susține somnul odihnitor.
  • Este un puternic afrodiziac. 

Mierea de flori de câmp

  • E un bun ajutor în stările de convalescență și tulburările de creștere. 
  • Este antitusivă și antialergică. 

Mierea de mentă 

Combate tusea și ușurează digestia.

Mierea de trifoi 

Are efect terapeutic pentru retenția de apă în țesuturile corpului.

Mierea de lucernă

Deși se cristalizează repede, mierea de lucernă este ideală pentru tratamentul afecțiunilor rinichilor și reglarea tranzitului intestinal. 

Mierea de mană e un complex de nutrienți

Mierea de mană e produsă după ce albinele iau seva plantelor, ingerată și excretată de afide. Mulțumită acestei diferențe din activitatea albinelor și a faptului că este singura miere non florală din România, dar din seva mai multor copaci, are un loc unic între tipurile de miere. 

E cunoscută în țări precum Germania, Austria, Elveția, Grecia, Italia și Turcia și are un preț pe măsură. 

Mierea de mană este bogată în mangan, zinc, sulf, fosfor, cobalt, calciu, magneziu, potasiu și fier.  Susține tractul intestinal și digestia, are un conținut mic de glucoză și o tendință redusă de cristalizare. 

O poți găsi în magazine și sub numele de miere de brad, pin sau miere de pădure. Uneori, poate conține și polen de la nectarul florilor sălbatice din pădure. 

Cele mai comune întrebări legate de miere

Tocmai pentru că are o istorie milenială, mierea este o continuă provocare pentru oamenii de știință, dar și pentru cumpărători. Iată răspunsurile la câteva dintre cele mai apăsătoare întrebări legate de miere.

Are mierea de manuka efectele despre care se spune pe etichetă?

Mierea de manuka are, în mod cert, beneficii descoperite de mai mulți specialiști. Are proprietăți antibacteriene și de vindecare a mai multor afecțiuni, susține vindecarea rapidă a arsurilor și poate vindeca ulcerațiile. Unele studii încă sunt în curs de desfășurare. 

Potrivit cercetătorilor de la MNT (Medical News Today), mierea folosită în cadrul medical e sterilă, impuritățile îi sunt eliminate și este preparată special și folosită în prezența unui medic. Mierea cumpărată din magazine poate fi folosită la fel ca celelalte tipuri de miere: în scop culinar sau cosmetic, spun cercetătorii. 

Beneficiile acestui tip de miere nu sunt încă clare. În plus, deși are caracteristici unice față de celelalte tipuri de miere, este extrasă dintr-un arbust care crește doar în Noua Zeelandă și Australia. Ca să se poată păstra pe transport, e pasteurizată și își poate pierde din proprietăți, comparativ cu cea crudă, din producție locală sau regională.

Câte calorii conține mierea?

În medie, 100 de grame de miere conțin 300 de calorii. În acea porție se găsesc și proteine (0,3 g), potasiu (52g), calciu (6mg), magneziu (2mg), vitamina C (0,5mg), sodiu (4mg) și fier (0,4 mg). 

Mierea este vegană?

Vegetarianismul și veganismul înseamnă evitarea consumului și folosirii, în orice fel, a produselor de origine animală. 

Totuși, în unele zone ale lumii, albinele sunt forțate să își construiască fagurii în anumite obiecte ce standardizează dimensiunile fagurelui, reginele sunt închise într-o parte a stupului, iar coloniile sunt divizate pentru a crește producția. Albinele de lucru ar fi stropite cu antibiotice, iar stupii ar fi dați cu fum, ca să se mascheze producția de feromoni, care are funcție de semnal de alarmă. Unii susțin chiar că mierea nu este produsă pentru consum uman, așa că acțiunea de a o extrage poate fi considerată drept furt. 

Totuși, viața albinelor „de închiriat”, implicate în producția mai multor mâncăruri pare a fi mai grea decât a celor de producție. Exploatarea merge atât de departe încât pentru întreaga lor viață sunt transportate în diferite zone, ca să polenizeze și să susțină creșterea mai multor plante. Amprenta acestor albine se regăsește în producția de avocado, alune, broccoli, cireșe, dovlecei, semințe de floarea-soarelui, roșii, salată, piersici, pere și prune. 

Consumul de miere rămâne o decizie personală pe care fiecare o ia în funcție de priorități, preferințe, nevoi și modul său de a se raporta asupra vieții sale, a celor din jur, a naturii și a tuturor ființelor care există. 

Este mierea toxică în combinație cu lichide fierbinți?

Mierea are proprietățile de care am vorbit în articol în formă naturală, crudă, la temperatura camerei. Odată ce depășește temperatura de 40 de grade Celsius, nutrienții din miere se distrug și poate avea efecte secundare pentru stomac și întregul organism.

De aceea nu este recomandat nici adaosul mierii în prăjituri sau în sosurile încălzite pe aragaz ori în cuptor.

Se strică mierea atunci când se cristalizează?

Pentru fiecare tip de miere există un anumit grad sau „termen” de cristalizare. Mierea de rapiță de cristalizează în câteva zile, însă pentru cele de salcâm sau de mană procesul este unul mai îndelungat. Însă mierea își păstrează proprietățile chiar dacă își schimbă forma.

Este toxică mierea pentru bebeluși?

Din cauza riscului de dezvoltare a botulismului, ce poate apărea în cazul mierii contaminate, medicii recomandă introducerea ei în alimentarea bebelușilor începând cu vârsta de 1 an, nu mai devreme. 

Există limite de consum în ceea ce privește mierea?

Pentru că mierea este o formă naturală a zahărului, experții recomandă o limită maximă a consumului zilnic din această sursă:

  • Femei: 100 calorii (6 lingurițe).
  • Bărbați: 150 calorii (9 lingurițe).

Cum alegi mierea pe care să o consumi?

Mierea are nevoie de anumite informații pe etichetă, cum ar fi tipul ei, cantitatea, stupina unde a fost produsă și datele de contact, perioada de valabilitate și condițiile de păstrare.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să alegi o miere naturală!

  • Întoarce borcanul cu miere cu capacul în jos. Se va forma o bulă de aer care trebuie să urcă încet și nu se sparge în mai multe bule. 
  • Toarnă o linguriță de miere pe un filtru de cafea. Mierea naturală nu trebuie să se absoarbă. 
  • Pune puțină miere într-un pahar cu apă. O miere naturală se va duce întâi la fundul paharului și nu se va dizolva imediat. 
  • Ține cont de preț. Un preț suspect de mic poate însemna o miere îmbogățită cu arome, dar care nu face parte din soiul prezentat pe etichetă.

Mierea, bună la poftă de dulce și în scopuri terapeutice

Mierea are nenumărate proprietăți benefice pentru organism. Înainte de a fi un medicament natural, e o bună opțiune pentru preparatele tale dulci și chiar pentru marinade

Bucură-te de consumul de miere și de o dietă echilibrată!

Surse: 

GoostoMix, o platformă care prezintă aparate inovative pentru o bucătărie modernă.
Comandă-ți propriul Thermomix TM6

Completează datele de mai jos și noi te vom contacta pentru a-ți oferi tot ajutorul necesar.

Preț: 1395 Euro
Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru! Vei primi noutăți, articole, informații despre hidratare și alimentație pentru sănătatea ta!