Rețetele GoostoMix sunt adaptate la Thermomix de comunitate și nu sunt testate Vorwerk.

Ce este iarba de grâu și de ce să o folosești în alimentație?

Ce este iarba de grâu și de ce să o folosești în alimentație?

Cuprins

Articol (pre)gătit de
Alex, entuziast în nutriție

Iarba de grâu este partea tânără a plantei mature de grâu, ce crește în câteva zile de la plantarea semințelor. Este cultivată de mii de ani pentru beneficiile terapeutice și se dovedește a fi o plantă cu un conținut nutritiv bogat, adjuvant al sănătății organismului. Poate fi folosită cu succes în alimentație, fiind un superaliment ce îți aduce o mulțime de efecte pozitive.

Ce beneficii are iarba de grâu pentru sănătate?

Dacă vrei să aduci un plus de energie corpului tău, alege să consumi alimente bogate în nutrienți, precum iarba de grâu. Aceasta este o sursă concentrată de substanțe nutritive, dar în același timp are puțin calorii. Iarba de grâu susține sănătatea organismului, contribuind la prevenirea îmbolnăvirii.

Uite cum te ajută:

  • iarba de grâu stimulează producția de hemoglobină. Molecula de clorofilă din iarba de grâu este asemănătoare cu molecula de hemoglobină din sânge, de aceea corpul poate transforma cu ușurință molecula din iarba de grâu în globule roșii. Singura diferență dintre cele două molecule este că hemoglobina are ca element central fierul, iar clorofila, magneziul;
  • reduce hiperaciditatea din sânge datorită mineralelor pe care le conține;
  • enzimele si aminoacizii fac din iarba de grâu un detoxifiant puternic al ficatului și al sistemului sangvin;
  • contribuie la neutralizarea substanțelor toxice precum cadmiul, nicotina, strontiul, mercurul;
  • enzima SOD din iarba de grâu diminuează efectele radiațiilor;
  • conținutul bogat de enzime este benefic pentru răni, arsuri, zgarieturi, erupții;
  • contribuie la pierderea în greutate datorită conținutului de fibre și stimulează metabolismul, ajută digestia, previne bolile de digestie;
  • are efect antibacterian și antiinflamator;
  • stimulează fertilitatea.

De ce să introduci pudra din iarbă de grâu în alimentație?

Pentru ca organismul să funcționeze eficient și să fie hrănit corespunzător, trebuie să incluzi în alimentație o paletă largă de alimente de unde corpul să își extragă toți nutrienții necesari. Lipsa anumitor vitamine sau minerale poate să ducă la carențe și dezechilibre. Consumând 8 g de pudră din iarba de grâu, corpul tău obține:

  • 25 calorii;
  • 0 g grăsimi;
  • 6 g carbohidrați;
  • 4 g fibre;
  • 0 g glucide;
  • 1 g proteine;
  • vitaminele E, C, K,;
  • mineralele fier, calciu, magneziu, fosfor, zinc.

Pudra din iarbă de grâu se obține din plante uscate la o temperatură joasă, pentru a nu-și pierde proprietățile. Pudra poate conține peste 20 de aminoacizi, sute de enzime care nu se găsesc în alte alimente, 90 de minerale și peste 10 vitamine. Este soluția perfectă pentru un organism sănătos:

  • furnizează energie;
  • conține oxigen lichid ce vitalizează multe dintre procesele din organism;
  • stimulează glanda tiroidă, prevenind îngrășarea.

În ce rețete delicioase poți folosi iarba de grâu?

Este ușor să introduci iarba de grâu în alimentație, această plantă potrivindu-se în multe feluri de mâncare. 

Iată ce poți prepara:

  • smoothie-uri din crudități și iarbă de grâu – adaugă în smoothie iarbă verde crudă sau pudră, alături de câteva dintre următoarele fructe și legume: măr, pară, lămâie, pepene verde, castravete, baby spanac. Alege tu combinațiile care îți plac și experimentează în bucătărie. Ingredientul principal trebuie să fie iarba de grâu, așa că pune o cantitate mai mare;
  • sucuri din iarbă de grâu: mărunțește iarbă de grâu proaspătă și amestecă zeamă de lămâie și extract de mentă pentru un suc revigorant, energizant, care îți oferă un boost organismului. Consumă acest suc ori de câte ori ai corpul slăbit sau când simți nevoia de o porție de sănătate!

Poți să adaugi iarbă de grâu în salate, sosuri, dressing-uri și chiar în mixurile de plante aromatice pe care le folosești la preparatele cu pui și legume. Iarba de grâu este versatilă iar gustul ei nu schimbă aroma altor ingrediente. Dacă îți place, o poți consuma chiar și ca atare. Diversifică-ți alimentația cu iarba de grâu și vei avea un organism puternic și sănătos!

Cum te ajută iarba de grâu pentru înfrumusețare?

Iarba de grâu are câteva proprietăți însemnate pentru piele și păr atunci când o utilizezi extern. Efectele antioxidante, antiinflamatorii, conținutul de substanțe sănătoase pe care îl are contribuie la:

  • încetinirea procesului de îmbătrânire, regenerând celulele și întărind pielea;
  • schimbarea culorii părului alb în culoarea naturală;
  • vindecarea rănilor ușoare precum zgârieturile, pișcăturile, pruritul, calmează iritațiile și alină durerile;
  • calmarea pielii arse de soare și acționează ca un dezinfectant;
  • regenerarea firului de păr atunci când folosești iarba de grâu ca un șampon.

Te poți bucura de toate beneficiile ierbii de grâu preparând produse cosmetice naturale în casă, din ingrediente 100% sigure și potrivite pentru diverse probleme ale pielii și părului:

  • exfoliant cu iarbă de grâu – amestecă grâu mărunțit cu suc din iarbă din grâu și folosește acest amestec pentru a înlătura celulele moarte de pe piele;
  • loțiune împotriva acneei – clorofila din iarba de grâu are un afect antibacterian, iar dacă bei în același timp și suc de iarbă de grâu poți contracara afecțiunile pielii;
  • mască din iarbă de grâu – previne uscarea feței, hidratând bine pielea;
  • mască de păr cu iarbă de grâu – ajută la regenerare și reîmprospătarea firului de păr.

Cum să crești iarbă de grâu la tine acasă?

Dacă ai descoperit efectele miraculoase ale ierbii de grâu și vrei să ai mereu această plantă la îndemână, planteaz-o chiar la tine acasă. Grâul crește repede și nu este pretențios, așa că apucă-te de grădinărit. Poți să crești iarba de grâu și la ghiveci, în casă. Iată pașii:

  1. Pune boabele de grâu la hidratat în apă pentru 8-12 ore.
  2. Pregătește pământ organic într-un ghiveci încăpător și plantează semințele la 1-2 cm adâncime.
  3. În primele zile folosește un pulverizator de apă pentru a uda semințele.
  4. Poți tăia iarba când ajunge la 15-18 cm înălțime. După aceea, poți să continui să uzi ghiveciul regulat și vor crește din nou fire de iarbă. După a doua recoltă este recomandat să plantezi din nou semințe.

Sfaturi și recomandări pentru consumul ierbii de grâu

Iarba de grâu face parte din categoria superalimentelor esențiale organismului datorită variației de substanțe nutritive. Consumată în combinații corespunzătoare, iarba de grâu poate deveni aliatul tău în menținerea sănătății organismului dar și în înfrumusețare. Folosește iarba de grâu în fiecare zi în alimentația ta, fie în smoothie-uri, salate sau făcând suc, pentru că efectele pozitive nu vor întârzia să apară.

Dacă ești alergic la gluten este recomandat să consulți medicul înainte de a consuma iarba de grâu. În plus, pentru tratarea afecțiunilor medicale sănătoase este bine să respecți sfaturile medicului privind orice cură cu iarbă de grâu. Poți să optezi pentru o alimentație sănătoasă dacă vrei să ai un organism echilibrat, consumând iarba de grâu ca pe un supliment alimentar sau ca ingredient în preparatele tale culinare.

Folosește și tu iarba de grâu în regimul alimentar și pentru îngrijirea pielii și corpului și sănătatea ta va fi pe mâini bune!

Surse:

GoostoMix, o platformă care prezintă aparate inovative pentru o bucătărie modernă.
Comandă-ți propriul Thermomix TM6

Completează datele de mai jos și noi te vom contacta pentru a-ți oferi tot ajutorul necesar.

Preț: 1395 Euro
Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru! Vei primi noutăți, articole, informații despre hidratare și alimentație pentru sănătatea ta!