Rețetele GoostoMix sunt adaptate la Thermomix de comunitate și nu sunt testate Vorwerk.

Cum obții un stil de viață sănătos

Cum obții un stil de viață sănătos

Cuprins

Articol (pre)gătit de
Delia, mereu pe fugă

Există mici pași pe care poți să îi faci pentru a avea grijă de sănătatea ta fizică și psihică, iar din fericire, sunt chiar plăcuți și deloc greu de urmat. Urmând sfaturile de mai jos, vei vedea că, în timp. pielea ta va radia, părul tău va străluci, iar nivelul tău de energie va crește. Toate acestea fără să aplici un tratament minune. 

Tot ce îți trebuie pentru a urma un stil de viață sănătos ai deja: un aparat multifuncțional de bucătărie și dorința de a deveni cea mai bună variantă a ta.

Primul pas: hidratează-te! 

Ca să te menții în formă trebuie să te hidratezi, nu glumă. Este recomandat să bei câte 35 ml de apă per kilogram, raportat la greutatea ta corporală. Formula de calcul a necesarului zilnic de apă este 0,035 înmulțit la numărul tău de kilograme.

Mai jos am pregătit pentru tine câteva sfaturi care te vor ajuta să te hidratezi suficient:

  • Setează alarme pentru băut apă. Alege o melodie plăcută și las-o să te încânte din oră în oră cu o notificare care să îți aducă aminte că trebuie să golești un păhărel cu apă.
  • Folosește o sticlă gradată. Ca în orice situație, rezultatele sunt bune atunci când se văd. Umple o sticlă cu apă și propune-ți să bei jumătate până în ora prânzului. Dacă nu ai o sticlă gradată, markerul este prietenul tău. Însemnează câteva liniuțe pe o sticlă și pune-te pe băut.
  • Nu îți este sete sau nu îți place gustul apei? Încearcă apa ionizată, microstructurată și antioxidantă produsă de ionizatoarele de apă recomandate de GoostoMix. Iar dacă vrei să bei ceva aromat și gustos, prepară băuturi la robotul tău multifuncțional de bucătărie.

Colorează-ți meniul pentru mai multă energie  

Prepară la tine acasă orez, paste și pâine integrală. Aceste alimente eliberează energie încet, pe o perioadă îndelungată. Alege rețetele preferate cu cereale și bucură-te de gustul lor, dar și de nutrienții pe care îi oferă.

Cu cât farfuria ta este mai colorată, cu atât vei avea parte de mai multe vitamine. Pune dispozitivul de gătit la treabă pentru a avea un meniu plin de culori. Iar dacă nu ai inspirație pentru a desena curcubeul tău în farfurie, am aranjat câteva fructe și legume pe culori:

  • Bunătăți verzi: broccoli, varză, salată, fasole verde, castraveți, zucchini, mazăre, ardei gras verde, mere verzi, kiwi, struguri albi, avocado, spanac, lime, praz, ceapă verde.
  • Delicii roșii: sfeclă, roșii, căpșuni, ridichi, cireșe, vișine, pepene verde, varză roșie, rodii, mere roșii, fragi.
  • Gustoșenii portocalii: morcovi, cartof dulce, ardei gras, caise, portocale, mango, papaya, pere.

Lista poate să continue în toate culorile posibile. Combină aceste fructe și legume în rețete delicioase și vei avea parte de un sac întreg cu vitamine. Dacă dieta ta este vegetariană, nu uita de leguminoase.

Arată-ți mișcările pentru a te menține în formă

Puțină mișcare nu a făcut rău nimănui. Pune deoparte 30 de minute din ziua ta pentru a face exerciții fizice. Nu îți place sau nu te motivezi să începi să te miști? Nu îți face griji, există alternative:

  • Sari! Ia-ți o trambulină și uită câți ani ai. Sari pe ea și râzi cu poftă, iar exercițiile fizice vor căpăta o altă definiție. 
  • Dansează de parcă nu se uită nimeni. Chiar nu se uită! Cine te vede la tine în casă? 
  • Apucă-te de yoga. Nici nu ai nevoie de un antrenor. Internetul este plin cu exerciții care te ajută să îți relaxezi mintea și corpul.

Ia-ți la revedere de la zahăr și de la relațiile toxice 

Da… Cel mai probabil ai auzit și citit asta peste tot, dar ai încercat cu adevărat să pui în aplicare? La fel ca zahărul, relațiile care nu te ajută să te dezvolți stau în calea unui stil de viață sănătos.

Testează sfaturile de mai sus timp de o lună și spune-ne drept dacă viața ta devine mai bună! Noi te asigurăm că te vei simți minunat.

GoostoMix, o platformă care prezintă aparate inovative pentru o bucătărie modernă.
Comandă-ți propriul Thermomix TM6

Completează datele de mai jos și noi te vom contacta pentru a-ți oferi tot ajutorul necesar.

Preț: 1395 Euro
Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru! Vei primi noutăți, articole, informații despre hidratare și alimentație pentru sănătatea ta!