Rețetele GoostoMix sunt adaptate la Thermomix de comunitate și nu sunt testate Vorwerk.

Cum ne influențează traumele copilăriei progresul în carieră, viața personală și sănătatea

Cum ne influențează traumele copilăriei progresul în carieră, viața personală și sănătatea

Cuprins

Articol (pre)gătit de
Ioana, mămică de profesie

Situațiile neplăcute fizice și psihice ale copilăriei pot rezista până la maturitate, continuând să existe și să îți afecteze viața. Rănile emoționale care apar în urma unor situații pe care le-ai văzut sau le-ai trăit se pot transforma în emoții negative atunci când ești adult, pot conduce la comportamente antisociale sau pot să fie cauza unor afecțiuni de sănătate serioase. 

Cum apar traumele în copilărie?

Atunci când ai o vârstă fragedă este dificil să conștientizezi că o anumită situație te-a afectat. Prioritățile copilului sunt să descopere, să se joace, să petreacă timp cu părinții și alte activități care să le stârnească interesul. Odată ce se confruntă cu o întâmplare mai puțin plăcută, ei nu pot să distingă dacă situația respectivă este bună sau rea și de cele mai multe ori nu povestesc nimănui despre ce li s-a întâmplat. Copiii tind să se închidă în ei, iar emoțiile pe care le acumulează se dovedesc a fi mai târziu cauza problemelor din viața de om adult. De cele mai multe ori, copiii suferă traume din cauza părinților, însă se poate întâmpla să sufere un șoc și în raport cu alte persoane.

Abuzurile fizice și emoționale afectează stima de sine

Copiii care sunt supuși unor pedepse corporale, jigniri, intimidări și tot ce înseamnă violență intenționată sau tratament dăunător pot rămâne cu imagini neplăcute în minte pentru tot restul vieții. Dacă ai trecut și tu printr-o situație asemănătoare și acum ai ajuns la o vârstă matură, este posibil ca aceste amintiri încă să îți treacă prin minte. Este important să nu te învinovățești și să încerci să ierți persoanele dacă te-au făcut să suferi.

Atitudinea unui copil afectat fizic sau emoțional este umilă, introvertită, adesea are privirea lăsată în jos iar când ajunge adult, se poate confrunta cu câteva probleme:

  • imposibilitatea de a se afirma la locul de muncă – persoanele afectate vor avea dificultăți în a vorbi în public și a-și exprima propriile idei. De obicei se lasă conduși de alții și adoptă din comportamentul majorității pentru a nu rămâne singuri;
  • anxietate, depresie și alte afecțiuni de sănătate asemănătoare – adulții se confruntă cu teamă, stări de insecuritate și chiar simptome fizice precum nod în gât, dureri abdominale, oboseală, palpitații;
  • neputința de a lega relații sociale – uneori problemele din copilărie pot face adulții să creadă că sunt inferiori, că vor fi judecați orice ar face și că nu sunt acceptați de către societate.

Divorțul părinților influențează dezvoltarea ulterioară a copilului

Dacă te numeri printre copiii ai căror părinți s-au separat, este posibil ca atunci când erai mic să fi simțit lipsa unuia dintre adulți. Familia este locul în care copiii se simt iubiți, protejați și în siguranță. Plecarea unuia dintre părinți declanșează o tulburare psihică de așteptare, ce poate duce la anxietate și depresie. Copilul trăiește cu speranța că mama sau tatăl se va întoarce, și rămâne dezamăgit când realizează că viața lui va fi diferită de acum încolo. Ajunși la maturitate, aceștia se vor simți incompleți și vor avea de suferit în viața personală, căutând în partenerul de viață părintele care le-a lipsit.

Comportamentul părinților modelează personalitatea copilului

Modul în care este crescut și atmosfera din interiorul familiei influențează personalitatea copilului. În copilărie se dobândește fundamentul caracterului, care este în mare parte dobândit în urma experiențelor la care ia parte copilul. Cum părinții sunt persoanele cu care intră cel mai mult în contact, copiii tind să preia din comportamentul lor și să aibă în subconștient sentimente și valori care s-au impregnat în urma modului în care au fost tratați de părinți. 

Iată care sunt cele mai des întâlnite atitudini parentale ce pot influența personalitatea copilului:

  • agresivitatea – copiii pot fi supuși unor pedepse corporale, jigniri, amenințări iar acest lucru le denigrează autonomia și demnitatea. Ajunși la maturitate, tind să aibă același comportament agresiv față de partenerul sau partenera de viață, față de proprii copii și de oamenii din jur. Violența naște violență, de aceea orice fel de comportament neadecvat al părinților față de copii trebuie sesizat și corectat;
  • permisivitatea exagerată – astfel de copii sunt tratați într-o manieră libertină, primesc tot ce vor și au certitudinea că părinții le îndeplinesc orice dorință ar avea. Adulții care au avut astfel de părinți pot ajunge oameni egocentrici, care cred că totul li se cuvine și care vor avea o atitudine de superioritate față de cei din jur. Totuși, acești adulți vor avea de suferit când li se vor impune limite de către partenerii de viață, de șefi și de întreaga societate: vor trebui să respecte reguli de conduită, legi, iar dacă nu reușesc să se adapteze, pot adopta un comportament antisocial;
  • indiferența – de cele mai multe ori, părinții care își tratează astfel copiii nu știu cum să gestioneze situația și nu se implică suficient în viața pruncilor. Este o situație des întâlnită în cazul părinților plecați în străinătate, care își lasă copiii în grija rudelor. Acești copii se vor simți neajutorați și neînțeleși, iar la maturitate pot chiar să își învinovățească părinții că nu le-au fost alături la momentul potrivit. Ajunși la maturitate, aceste persoane vor avea un comportament individualist, autonom față de oricine și se vor maturiza mult mai repede. Există posibilitatea să se îndepărteze de cei din jur și să respingă ajutorul sau sprijinul din partea altora.

De ce traumele afectează sănătatea viitorului adult?

Fie că vin din urma unui șoc, a unei tragedii, din cauza comportamentului persoanelor apropiate sau agresiunilor fizice și psihice din partea străinilor, episoadele traumatice din trecut pot avea repercusiuni asupra vieții actuale a adulților. Pentru a face față momentelor de tensiune, de teamă asociate traumei, în creier este eliberat hormonul de stres, cortizolul. Zonele cerebrale implicate în răspunsul la stres includ amigdala, hipocampul și cortexul prefrontal. Acestea pot fi afectate din cauza expunerii constante la episoade traumatice. Astfel, traumele pot provoca probleme neurologice reale.

Alte probleme de sănătatea asociate traumelor din copilărie sunt prezentate într-un studiu despre experiențele neplăcute din copilărie, numit The Adverse Childhood Experiences (ACE). Studiul își propune să compare starea actuală de sănătate a adulților cu experiențele copilăriei. Din cei peste 17.000 de participanți la studiu, 1 din 4 a fost expus la 2 categorii de experiență abuzivă, 1 din 16 până la 4 categorii, iar cu cât numărul de categorii la care o persoană este expusă este mai mare, cu atât este mai predispusă la apariția unor probleme de sănătate. Iată ce a demonstrat studiul:

  • persoanele cu un scor mediu ACES de 4, adică au fost expuși la 4 categorii, au 390% mai multe șanse de a avea boala pulmonară obstructivă cronică decât o persoană cu un scor ACES 0;
  • dacă un pacient are un scor ACES de 4, e de 2,5 ori mai expus riscului să facă hepatită și de 12 ori mai tentat să se sinucidă faţă de un pacient cu ACES 0;
  • persoanele care au trecut printr-o traumă au un risc crescut de a avea boli cardiovasculare.

O altă problemă majoră ce poate apărea în urma unor situații tragice este tulburarea de stres post-traumatic, o afecțiune psihiatrică care afectează 5% până la 10% din populație. Simptomele acestei afecțiuni sunt: 

  • gânduri intruzive;
  • flashback-uri;
  • coșmaruri;
  • tulburări de somn;
  • pierderea memoriei și concentrării;
  • ieșiri agresive;
  • iritabilitate.

Cum influențează traumele starea psihică, de sănătate și cariera adultului?

Subconștientul persoanelor care au fost supuse abuzurilor, au trecut printr-un accident sau au avut o copilărie mai puțin fericită este mereu declanșat cânt adulții se află într-o situație care se aseamănă trecutului. Toate experiențele neplăcute sunt revăzute iar sentimentele retrăite atunci când traumele nu sunt vindecate. Dacă și tu ai avut o copilărie asemănătoare, este posibil ca personalitatea ta să fie strâns legată de traumele pe care le-ai trăit. Atunci când copilul ajunge adult, toate evenimentele din viața lui și episoadele de șoc determină un anumit tip de comportament și atitudine:

  • îi este greu să găsească o profesie care să îi placă și să îi aducă bucurie;
  • nu poate să se afirme și să își spună propriile idei;
  • se poate confrunta cu afecțiuni de sănătate serioase;
  • stima de sine este scăzută și există un sentiment de vinovăție și teamă accentuat;
  • se închide în el și nu discută cu cei din preajmă.

Cum să vindeci traumele și să ai o viață mai bună?

Situațiile traumatizante din copilărie sunt greu de uitat și de trecut cu vederea. Vindecarea presupune un proces de întoarcere în timp, prin care să înțelegi de ce abuzatorul a avut acel comportament sau de ce părinții nu au fost aproape de tine. Apelează la ajutorul unui specialist, psiholog sau psihiatru, care să te ajute să analizezi situația prin ochii de adult și astfel să reușești să exteriorizezi durerea și să lași la o parte sentimentele de rușine, vină, frică, răzbunare. Înainte de a te vindeca trebuie să ierți și să accepți experiența prin care ai trecut ca o formă de învățare.

Pentru că traumele și stresul din copilărie îți pot afecta sănătatea, încearcă să te preocupi atent de cele mai mici detalii legate de stilul tău de viață astfel încât să nu agravezi situația:

  • renunță la viciile nocive pentru a evita problemele pulmonare;
  • hidratează-te constant pentru a redobândi energia. Bea apă îmbunătățită de un ionizator de apă pentru un impuls de bună dispoziție;
  • ai grijă la alimentație și renunță la grăsimile rele care pot duce la boli cardiovasculare.

Fii conștient de traumele prin care ai trecut și acordă-le timp să se vindece!

Dacă ai trecut prin unele situații neplăcute în trecut, este important să accepți faptul că traumele îți pot influența sănătatea, viața personală, progresul în carieră, relațiile sociale și comportamentul de zi cu zi. Atunci când realizezi că în subconștientul tău pot exista câteva probleme nerezolvate este momentul să începi procesul de vindecare. Nu-ți fie teamă să ceri ajutorul și rezolvarea va veni mai ușor decât te aștepți!

Surse:

GoostoMix, o platformă care prezintă aparate inovative pentru o bucătărie modernă.
Comandă-ți propriul Thermomix TM6

Completează datele de mai jos și noi te vom contacta pentru a-ți oferi tot ajutorul necesar.

Preț: 1395 Euro
Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru! Vei primi noutăți, articole, informații despre hidratare și alimentație pentru sănătatea ta!