Rețetele GoostoMix sunt adaptate la Thermomix de comunitate și nu sunt testate Vorwerk.

Ce este, ce beneficii are și cum folosim drojdia inactivă

Ce este, ce beneficii are și cum folosim drojdia inactivă

Cuprins

Articol (pre)gătit de
Antonia, vegetariană creativă

Parte din meniul vegetarienilor și al bebelușilor, drojdia inactivă oferă un gust plăcut mâncării și o mulțime de beneficii care contribuie la menținerea unui organism sănătos.

Intră în categoria superalimentelor datorită numărului de nutrienți și este folosită în multe preparate.

Ce este drojdia inactivă? 

Drojdia inactivă se obține din Saccharomyces cerevisiae, o specie de drojdie care face parte din regnul Fungi, cultivată pe melasa rezultată din fabricarea zahărului din sfeclă sau din trestie de zahăr. După ce ajunge la maturitate este spălată, uscată și devine inactivă. 

În comerț se găsește sub formă de fulgi, pulbere sau granule și are un gust ce amintește de brânză sau de nucă.

Spre deosebire de drojdia activă (se folosește la dospitul pâinii și este neutralizată în timpul coacerii) și de cea de bere (utilizată pentru fabricarea acestei băuturi), drojdia inactivă este special destinată consumului ca produs alimentar, fiind numită și drojdie nutritivă.

Există două tipuri de drojdie inactivă:

  • fortificată - îi sunt adăugate în timpul procesului de producție vitamine sintetice cu scopul de a crește conținutul de nutrienți. Vei găsi vitaminele adăugate pe lista de ingrediente a drojdiei,
  • nefortificată - are în componență doar vitaminele și mineralele naturale, care sunt produse în timpul creșterii celulelor de drojdie.

Ce beneficii are drojdia inactivă?

În materie de vitamine, fulgii de drojdie inactivă conțin:

  • vitamina B4,
  • vitamina B1,
  • vitamina B2,
  • vitamina B3,
  • vitamina B5,
  • vitamina B9.

Unii producători adaugă vitamina B12 în componența fulgilor de drojdie inactivă, deoarece se presupune că aceasta nu există în mod natural în drojdia inactivă.

Mineralele prezente în fulgii de drojdie inactivă sunt:

  • Magneziu,
  • Calciu,
  • Zinc,
  • Sodiu,
  • Fosfor,
  • Mangan,
  • Potasiu,
  • Fier,
  • Seleniu,
  • Cupru.

Nutrienții prezenți în fulgii de drojdie inactivă contribuie la sănătatea sistemului nervos, la reglarea tranzitului intestinal și la echilibrarea glucozei. În plus, fulgii de drojdie inactivă sunt o sursă bună de proteine.

Iată și alte avantaje ale consumului drojdiei nutritive:

  • este o sursă de antioxidanți. La fel ca apa noastră antioxidantă de la ionizatoare, drojdia inactivă oferă antioxidanți organismului, precum glutationul și selenometionina,
  • conține toți cei nouă aminoacizi esențiali, astfel că o lingură de drojdie inactivă are 2 grame de proteine. Pentru vegani, adăugarea drojdiei inactive în preparate este o modalitate ușoară de a-și asigura doza zilnică necesară de proteine.

Nutrienții prezenți în fulgii de drojdie inactivă contribuie la sănătatea sistemului nervos, la reglarea tranzitului intestinal și la echilibrarea glucozei. În plus, fulgii de drojdie inactivă sunt o sursă bună de proteine.

Cum se folosesc fulgii de drojdie inactivă? 

Fulgii de drojdie inactivă se pot folosi atât în dietele obișnuite, cât și pentru cele vegetariene. Aceștia pot fi utilizați ca înlocuitori pentru:

  • ouă, pentru legarea chiftelelor sau perișoarelor,
  • parmezan,
  • condimente, datorită gustului plăcut.  

Este bine de știut că drojdia inactivă, oricât de benefică ar fi, trebuie consumată din când în când, pentru a lăsa loc unei nutriții echilibrate. Cel mai comun mod în care este folosită drojdia inactivă este presărată peste alte preparate, deoarece are un gust apropiat cu cel al brânzei. Acest lucru se datorează conținutului de acid glutamic, un aminoacid format în mod natural în timpului uscării drojdiei.

Poți adăuga fulgi de drojdie inactivă peste cartofii la cuptor, paste, floricele de porumb, sosuri, salate, orez sau omletă. În funcție de preferințele tale, îi poți adăuga și în alte rețete.

De ce să adaugi drojdia inactivă în meniul bebelușilor?

Drojdia inactivă poate fi introdusă în alimentația bebelușilor de la începutul diversificării. Datorită proprietăților nutritive și conținutului ridicat de proteine, vitamine și minerale, este recomandată de folosit în preparatele celor mici. Optează să introduci acest aliment cât mai devreme în alimentația bebelușului pentru a-l obișnui cu aroma.

Iată câteva sugestii pentru a introduce drojdia nutritivă în alimentația micuților:

  • poți pune un vârf de drojdie nutritivă deasupra legumelor, ouălor, pastelor fierte sau pe alimente alunecoase, pentru a le face să devină aderente. De exemplu, adăugând drojdie inactivă peste avocado, îl ajuți pe cel mic să nu-i scape feliile din mâini,
  • adaugă drojdia inactivă drept condiment pentru preparatele bebelușului, pentru a le oferi o aromă delicioasă.

Adaugă drojdia inactivă peste cartofi, în mămăligă, peste paste sau prepară o combinație de fulgi de drojdie inactivă și migdale mărunțite pentru a forma un fel de parmezan vegan, perfect de adăugat în preparatele celor mici.

Drojdia inactivă, un produs alimentar potrivit și pentru cei mari, dar și pentru bebeluși

Fulgii, pulberea ori celelalte forme sub care găsești drojdia inactivă sunt alternative nutritive pentru diverse produse alimentare de origine animală, însă sunt și un ingredient propriu-zis bun de adăugat în preparate. Fie că sunt pentru tine, fie că le pregătești pentru bebeluș, adaugă puțină drojdie inactivă în rețetele tale pentru a le oferi o aromă delicioasă și un plus de nutrienți!

Surse de informare pentru articol:

GoostoMix, o platformă care prezintă aparate inovative pentru o bucătărie modernă.
Comandă-ți propriul Thermomix TM6

Completează datele de mai jos și noi te vom contacta pentru a-ți oferi tot ajutorul necesar.

Preț: 1395 Euro
Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru! Vei primi noutăți, articole, informații despre hidratare și alimentație pentru sănătatea ta!