Rețetele GoostoMix sunt adaptate la Thermomix de comunitate și nu sunt testate Vorwerk.

Cum să treci la alimentația de vară? 7 sfaturi practice

Cum să treci la alimentația de vară? 7 sfaturi practice

Cuprins

Articol (pre)gătit de
Alex, entuziast în nutriție

De îndată ce se instalează căldura și aerul uscat, organismul nostru începe să aibă nevoi diferite în ceea ce privește alimentația. Acordă mai multă importanță obiceiurilor tale alimentare și asigură-te că îi oferi organismului nutrienții necesari pentru a funcționa. Vara corpul este influențat mai ales de temperaturile ridicate, așa că ține cont că trebuie să îți adaptezi alimentația în această perioadă.

7. Consumă preparate light, ușor de digerat

Temperaturile pe timp de vară tind să devină din ce în ce mai ridicate. Zilele fierbinți, uneori caniculare, își pun amprentă asupra organismului tău, determinându-l să facă mai mult efort pentru a-și îndeplini funcțiile. Pentru a nu-l suprasolicita, alege să consumi la mesele tale preparate ușoare, care se digeră rapid. Preparatele grele, cu multe grăsimi sau carbohidrați, necesită mai mult timp și mai mult efort pentru a fi digerate. Alegând, în schimb, să mănânci preparate light, îi ușurezi munca organismului.

Poți să gătești rețete nutritive, cu puține calorii și care sunt ușoare pentru organism folosind funcțiile speciale ale robotului tău de bucătărie care îți face viața mai simplă! Preparatele finale sunt sănătoase și echilibrate, mai ales dacă le gătești fără exces de ulei și folosești tehnicile de gătit sănătoase: 

  • slow-cook;
  • fierbere;
  • sotare;
  • sous-vide;
  • călit;
  • fermentare. 

Ține cont că fiecare masă este importantă și încearcă să nu sari niciuna. Nutrienții din alimente sunt sursa energiei pe care corpul o va consuma încercând să ducă la bun sfârșit toate activitățile pe care le ai de făcut zilnic. Planifică-ți în fiecare săptămână un meniu ușor dar consistent care să aducă suficienți nutrienți organismului și găsește-ți inspirația în mai multe rețete dacă vrei ca tot procesul alimentar să fie mai simplu.

6. Bea mai multă apă pentru a fi constant hidratat

Temperaturile ridicate din perioada verii afectează și temperatura corpului. În încercarea de a menține temperatura corpului la 37 grade Celsius, organismul folosește o cantitate însemnată de apă pentru a elibera căldură în exterior. Acest proces este îndeplinit cu succes prin transpirație. Odată cu apa care iese din corp, iese și căldura. Acesta este mecanismul de termoreglare care pe timp de vară mai ales este esențial pentru supraviețuire.

Astfel, consumul suficient de apă este un obicei alimentar cu atât mai necesar în acest sezon. Asigură-te că apa pe care o bei este curată și adaptată nevoilor organismului tău pentru a putea fi folosită corespunzător în realizarea termoreglării dar și a altor mecanisme importante. Apa are mai multe roluri, pe lângă termoreglare:

  • sprijină digestia;
  • transportă nutrienții către țesuturi și celule;
  • lubrifiază încheieturile;
  • contribuie la eliminarea toxinelor din corp.

Așadar, dacă apa pe care o consumi nu este sigură pentru sănătate, este posibil ca organismul să nu o poată folosi eficient. Alege să bei potrivită organismului, curată și alcalinizată, precum apa de la ionizatoarele de apă recomandate de GoostoMix. Prin procesul de electroliză și filtrare, apa de băut este purificată, curățată și alcalinizată. 

Apa alcalină are pH-ul între 8,5 și 9,5, astfel că ea contribuie la reglarea echilibrului acido-bazic al sângelui, care este ușor alcalin. În plus, apa alcalină de la ionizator are și alte beneficii:

  • hidratează în profunzime fiindcă structura apei este de tip micro-cluster, ceea ce îi permite să pătrundă adânc în țesuturi și celule;
  • este energizantă și are efect antioxidant;
  • este sigură pentru consum fiindcă este curățată prin 3 filtre înainte să ajungă în camera de electroliză.

5. Împrietenește-te cu fructele și include-le în meniu

Pentru că vara găsești o mulțime de fructe dulci și zemoase în toate piețele, profită de varietatea lor și pregătește gustări răcoritoare. Poți consuma fructele atât crude cât și în rețete ce necesită preparare termică. Ține cont că fructele crude sunt mai nutritive!

Iată câteva variante pe care le poți pregăti pe timp de vară, bucurându-te de gustul bun și fresh al fructelor de sezon:

  • înghețată de mure fără zahăr  – este un preparat răcoritor și sănătos pentru care ai nevoie doar de mure și banane. Fiindcă bananele sunt dulci, înghețata nu va rămâne acrișoară din cauza murelor și nici nu va trebui să adaugi zahăr;
  • smoothie cu fructe de pădure – este alegerea perfectă pentru un mic dejun nutritiv, fiindcă se prepară rapid și este hrănitor. Poți să consumi acest smoothie și în timpul zilei, la gustare. Folosește fructe congelate și va fi un preparat rece și fresh. Robotul tău de gătit va mărunți bine fructele de pădure, rezultând un smoothie fin și cremos;
  • înghețată de mentă – dacă ești iubitor al acestei arome, înghețata cu mentă va fi pe placul tău. Menta este ingredientul perfect pentru o înghețată răcoritoare de vară deoarece conține o proteină care creează senzația de răcoare. Este de fapt o iluzie termică prin care receptorii senzoriali sunt induși în eroare, însă în realitate se simte ca și cum te atinge o briză într-o zi caniculară. Înghețata cu mentă îmbină perfect aroma acestei plante cu ingredientele lactate, rezultând un preparat delicios!

4. Profită de prospețimea legumelor la mesele tale

Legumele pot fi vedeta unui preparat gustos și sățios dacă le pregătești cu iscusință. Vara este darnică la capitolul legume, așa că bucură-te de prospețimea și savoarea lor în preparate pe măsură. Gătește totul la dispozitivul tău multifuncțional fiindcă aproape toată treaba o va face aparatul, iar tu te poți bucura de o băutură răcoritoare în timp ce robotul gătește pentru tine. Atunci când pregătești o rețetă la el, tu va trebui să pregătești și să cureți ingredientele, să selectezi funcțiile aparatului de care ai nevoie, după care să alegi tehnica de gătit, dacă este cazul.

Preparatele cu legume se potrivesc pentru prânz și cină. Iată recomandările noastre pentru mesele tale de vară:

  • baba ganoush – este echivalentul arăbesc al salatei de vinete. Preparatul iese delicios și se gătește ușor;
  • supă cremă de gulie – este un preparat nutritiv pentru care ai nevoie de puține ingrediente. Obții o supă hrănitoare și cremoasă, bună pentru prânzul familiei;
  • gazpacho de castraveți – este o rețetă răcoritoare ușor de preparat. Este plină de vitamine și minerale, iar gustul este delicios!

Vara temperaturile ridicate pot fi un impediment în bucătărie, fiindcă riști să încălzești excesiv bucătăria dacă folosești un timp îndelungat aragazul sau cuptorul. Prepară rețete rapide și răcoritoare cu dispozitvul de gătit fără să folosești căldură și bucură-te de o masă light de vară!

3. Evită mâncarea nesănătoasă de tip fast-food și semi-preparată

În zilele în care căldura te epuizează, fast-food-ul, semi-preparatele sau orice alt tip de mâncare grea, nesănătoasă, aduce un efort în plus pe care organismul trebuie să îl realizeze. 

Mâncarea nesănătoasă sau „junk food” este săracă în nutrienți, dar bogată în calorii, grăsimi saturate, sare și zahăr. Deci, introduci în organism cantități mari de grăsimi și glucide. Din această cauză corpul are de muncit mai multe pentru a le digera, dar nu primește nimic sănătos la schimb. Consumată în cantități mari și în mod repetat, mâncarea nesănătoasă poate avea afecta sănătatea, astfel:

  • crește riscul de obezitate și boli cardiace;
  • pot apărea diabetul de tip 2 sau boli hepatice.

Pentru a renunța mai ușor la acest obicei alimentar, cere ajutorul unui specialist în nutriție sau încearcă să descoperi o variantă mai sănătoasă a mâncării junk food, gătită echilibrat. Schimbarea pornește de la tine, iar dacă îi impui creierului că nu mai vrei să mănânci nesănătos, cu timpul pofta dispare. 

Reeducarea alimentară necesită timp, dar dacă îți canalizezi toate resursele în această direcție, vei putea ajunge cu siguranță la rezultatul dorit: o alimentație echilibrată, în care nutrienții stau la loc de cinste, iar preparatele gustoase nu sunt doar o excepție, ci le savurezi în fiecare zi. 

2. Consumă băuturi răcoritoare!

Transformă zilele de vară în momente de răsfăț preparând băuturi răcoritoare preparate acasă! Cu multe fructe și gheață adăugată obții o limonadă sau un suc delicios, ce merită savurat într-un loc umbrit. Pregătește rețetele de băuturi la dispozitivul multifuncțional de gătit și bucură-te de gustul bun și parfumat al acestor preparate:

  • limonadă cu mentă răcoritoare – este băutura preferată a multora în această perioadă fiindcă este fresh și energizantă. Cu un cub de gheață în pahar, un pai festiv și câteva frunze de mentă obții o băutură perfectă pentru o seară târzie petrecută acasă, pe balcon sau pe terasă;
  • cocktail cu vodka și căpșuni – este o băutură cu alcool bine aromată datorită căpșunelor parfumate care se prepară rapid cu ajutorul robotului de bucătărie recomandat. Cocktailul cu vodka este tare, așa că este indicat să îl consumi îndoit cu apă pentru a evita deshidratarea;
  • citronadă de casă – este o băutură preparată din lămâi și portocală care înlocuiește perfect orice suc din comerț. Este dulce și aromată și poate fi preparată cu zahăr sau miere ca îndulcitori;
  • limonadă cu pepene roșu – este o băutură fresh în care folosești cel mai așteptat fruct al verii: pepenele roșu bine copt și zemos, de o culoare roz-roșiatică ce îți colorează frumos limonada. Băutura poate fi servită cu gheață dacă vrei să fie rece.

Bucură-te de fiecare moment al acestui sezon așa cum se cuvine, cu băuturi răcoritoare aromate și preparate sănătoase și echilibrate!

1. Evită regimurile de slăbit care promit rezultate rapide

Odată cu venirea verii, majoritatea oamenilor simte o presiune asupra modului în care arată. Influența rețelelor de socializare se resimte tot mai mult la nivelul aspectului fizic. Din cauză că ești expus la o realitate virtuală care de multe ori este departe de cea din viața de zi cu zi, te poți simți presat să arăți într-un anumit fel. 

Totuși, este important de știut că atât timp cât ai un organism sănătos, un indice de masă corporală normal și un stil de viață activ, regimurile de slăbit ar trebui să fie în afara preocupărilor tale. De ce? Fiindcă „summer body-ul” mult dorit se obține doar atunci când ajungi să fii într-o completă acceptare și mulțumire de sine cu modul în care arăți. În plus, la această acceptare este implicat și modul în care te simți. 

Așa-zisul corp perfect se obține atunci când te afli într-o stare de conștiență asupra propriului tău corp și a propriei tale minți. Echilibrul mintal te va ajuta să realizezi că în momentul în care te simți bine cu tine, nu vei mai avea nevoie de validare socială și de încadrarea în standarde, plus că nu te vei mai simți constrâns să arăți într-un anumit fel.

Totuși, dacă te afli într-o condiție medicală care se poate ameliora dacă pierzi câteva kilograme sau dacă vrei să scazi în greutate pentru un alt motiv, este bine să eviți regimurile de slăbit care promit rezultate rapide și să le înlocuiești cu o alternativă mai sănătoasă: nutriție echilibrată, bazată pe alimente nutritive și deficit caloric, la care se adaugă sportul și un stil de viață activ.

Planifică-ți o nutriție echilibrată pentru sezonul de vară!

Cum temperaturile cresc pe zi ce trece începând din mai-iunie spre luna august, este deja momentul să îți organizezi alimentația de vară. Pentru început este important să te gândești la aspectele medicale care fac această schimbare de nutriție să fie esențială, după care îți vei forma obiceiuri sănătoase adaptate sezonului de vară mult mai ușor. Îți va intra în rutină faptul că trebuie să bei zilnic suficientă apă alcalină de la ionizator pentru a te hidrata optim și la fiecare masă te vei gândi că trebuie să prepari ceva light și nutritiv pentru a nu obosi organismul și pentru a evita supraîncălzirea bucătăriei.

Odată ce înțelegi necesitatea impregnării acestor obiceiuri în minte, pune în funcțiune ionizatorul și dispozitivul de gătit și ești pregătit să treci peste sezonul fierbinte! Scapă de sentimentul de iritabilitate cauzat de căldura în exces preparând o limonadă rece sau o înghețată, ia mese nutritive care să îți ofere energie și bea mereu apă, chiar și dacă nu îți este sete, pentru a preveni deshidratarea! 

Pregătește-te pentru nutriția de vară cu ajutorul electrocasnicelor performante din casa ta – sprijin de nevoie mereu la îndemână în bucătărie!

Surse:

GoostoMix, o platformă care prezintă aparate inovative pentru o bucătărie modernă.
Comandă-ți propriul Thermomix TM6

Completează datele de mai jos și noi te vom contacta pentru a-ți oferi tot ajutorul necesar.

Preț: 1395 Euro
Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru! Vei primi noutăți, articole, informații despre hidratare și alimentație pentru sănătatea ta!