Cuprins
- Care sunt beneficiile peștelui pentru organism?
- Ce rețete cu pește să gătești pentru o zi cu dezlegare din post?
- Ce rețete cu pește ca la restaurant poți prepara la tine acasă?
- Care sunt contraindicațiile în privința consumului de pește?
- Consumă pește moderat, atât în zilele de dezlegare cât și la mese obișnuite
Dacă vrei să deguști un preparat gustos cu pește într-o zi de post cu dezlegare ori vrei să prepari o masă copioasă cu pește familiei tale, avem pregătite pentru tine câteva rețete delicioase și sănătoase.
Pe lângă rețete, în acest articol îți vom povesti și despre beneficiile peștelui, tipuri de pește folosiți în rețete cât și contraindicații pentru consum.
Care sunt beneficiile peștelui pentru organism?
Peștele este o carne slabă în majoritatea cazurilor, dar care conține o cantitate însemnată de proteine. Deci, este o sursă bună de nutrienți, cu mai puțin calorii decât alte alimente care ar furniza același număr de proteine. Peștele este un produs alimentar sănătos, mai ales dacă este gătit evitând prăjirea în ulei.
Peștele scade riscul de atac cardiac și alte afecțiuni cardiace
Peștele este o sursă importantă de acizi grași Omega-3. Aceștia scad riscul de aritmii (bătăi cardiace anormale) și diminuează nivelul trigliceridelor, lipide care se găsesc în sânge. Asociația Americană a Inimii recomandă să consumi pește de cel puțin două ori pe săptămână.
Persoanele a căror sănătate nu este pusă în pericol de o afecțiune medicală serioasă își pot lua necesarul de Omega-3 din pește sau alte alimente bogate în acești acizi grași. Însă, cei de la Asociația Americană a Inimii recomandă ca persoanele care suferă de boală coronariană să discute cu medicul despre aportul de Omega-3, fiindcă este posibil să nu fie îndeajuns cel obținut din alimentație.
Consumul de pește poate sprijini activitatea creierului
Un studiu observațional a arătat că persoanele care consumă pește au mai puține șanse să dezvolte afecțiuni neurodegenerative.
De asemenea, un alt studiu a demonstrat că peștele consumat la grătar sau la cuptor (deci gătit dietetic) este asociat cu un volum mai mare de materie cenușie la nivelul părții creierului responsabilă de memorie. Aceste constatări arată că stilul de viață poate influența sănătatea creierului dar sugerează totodată și că există modalități prin care poți preveni afecțiunile legate de memorie.
Peștele este un aliment nutritiv, esențial pentru dezvoltare și creștere
În perioada de creștere, copiii au nevoie de o alimentație bogată în nutrienți, din care organismul lor să extragă substanțe hrănitoare pe care mai apoi să le folosească în dezvoltarea corpului și a organelor. Consumul de pește este esențial pentru creștere și dezvoltare fiindcă este o sursă bogată de nutrienți.
În plus, peștele conține acid docosahexaenoic, un acid gras Omega-3, care este o componentă structurală a creierului uman, a cortexului cerebral, a pielii și a retinei. De aceea este recomandat și femeilor însărcinate să consume pește bogat în acizi grași Omega-3. Totuși, este vorba doar despre unele tipuri de pește. Unii pești conțin substanțe grele și periculoase pentru organism în cantități mari și trebuie evitați, dar despre acest subiect vom vorbi mai târziu.
Peștele este o sursă bună de vitamina D
Deși se crede că vitamina D provine exclusiv de la razele solare, această vitamină este prezentă și în câteva alimente, printre care și peștele. Peștii grași sau uleioși, precum somonul și heringul, conțin cantități însemnate de vitamina D, însă această vitamină se regăsește și în unele uleiuri de pește, precum cel din ficat de cod. În 113 g de somon gătit poți găsi aproape 100% din doza zilnică recomandată.
Vitamina D este un grup de vitamine liposolubile important pentru organism, fiindcă:
- contribuie la absorbția normală a calciului și a fosforului;
- contribuie la menținerea unui nivel normal de calciu din sânge;
- ajută la funcționarea normală a sistemului imunitar;
- are un rol important în procesul de diviziune celulară;
- este necesar pentru creșterea și dezvoltarea normală a oaselor la copii.
Peștele ajută la păstrarea fermității pielii
Beneficiile peștelui se datorează conținutului bogat de nutrienți. Acizii grași Omega-3 sunt implicați și în păstrarea sănătății pielii. Aceștia asigură fermitatea și buna hidratare a tenului.
Dacă vrei ca pielea ta să fie sănătoasă și să aibă un aspect tânăr, pornește prin schimbări legate de interior. Ceea ce mănânci și modul cum te simți te afectează și la exterior.
Adoptă o alimentație corectă, include în meniu alimente sănătoase și nutritive, păstrează o gândire pozitivă și elimină stresul din viața ta. Organismul tău va simți schimbarea și vei observa o îmbunătățire la nivelul aspectului pielii. După aceea, este momentul să intervii și cu produse de îngrijire a pielii, dar să te asiguri că sunt naturale și neiritante. Poți folosi cosmetice naturale preparate acasă din ingrediente sigure.
Ce rețete cu pește să gătești pentru o zi cu dezlegare din post?
În posturile de peste an calendarul stabilește câteva zile în care este permis consumul de pește. În aceste zile poți pregăti rețete delicioase cu ton, somon, cod sau ce alt pește preferi, însă fără să utilizezi alte produse de origine animală.
Postul este o perioadă de curățare a trupului și a sufletului și nu este obligatoriu să fie ținut de toată lumea. Însă, chiar dacă nu te identifici cu postul și credința din spatele acestuia, poți în continuare să pregătești rețetele cu pește pe care le prezentăm în acest articol. La masă este loc pentru toată lumea!
Înainte să descoperi preparatele, îți spunem mai întâi cum se gătesc. Ei bine, ideea de bază e simplă: rețetele se pregătesc ușor și rapid, cu un minimum de efort, folosind un aparat multifuncțional de gătit. Cu acest robot de bucătărie performant reușești să gătești rețete bune la gust și în același timp sănătoase, fiindcă păstrează atât aromele alimentelor cât și o bună parte din nutrienții acestora. Aparatul de gătit este de mare ajutor în bucătărie, pentru că:
- te ajută să mărunțești, să amesteci, să frămânți, să macini sau să cântărești alimente;
- gătește folosind tehnici sănătoase, precum slow-cook, sous-vide, sotare, la abur etc. Astfel, poți să gătești o rețetă completă cap-coadă folosindu-te de un singur aparat!
Urmează să îți prezentăm rețetele cu pește de post, așa că pregătește-te să îți alegi preferatele pe care să le încerci!
Preparate cu somon pentru post, simple și delicioase
Somonul este un pește nutritiv, recomandat de inclus în alimentația ta. 100 g de somon are 200 de kcal și conține proteine, vitamina B12, vitamina D, fier, calciu și are puține grăsimi saturate. La aparatul de gătit poți face o varietate de rețete cu somon bune de inclus în meniul de post, dar care pot fi gătite și cu alte ocazii. Sunt rețete sănătoase, în care somonul este gătit la abur cu ajutorul sistemului special sau în cuptor.
Iată recomandările noastre de preparate cu somon de post:
- somon cu sparanghel la abur – este o rețetă rapidă, gata în mai puțin de 25 de minute datorită aparatului de gătit. Este un preparat nutritiv din care extragi proteine, minerale și vitamine și este echilibrat, astfel că îl poți consuma la prânz sau la cină fără să riști să îți deranjezi stomacul;
- somon aromat cu mentă – dacă ești fanul gusturilor deosebite, acest preparat cu siguranță ți se va potrivi. Somonul este un pește cu gust fin, iar dacă îl asociezi cu arome puternice precum menta, obții un preparat absolut delicios. Preparatul este gătit în totalitate folosindu-te de funcțiile de tocare și gătit la abur.
Ciorbă de pește de post, bună de pregătit pentru familie
Ciorba de pește este un preparat bine aromat, gustos și sățios, perfect de consumat la masă cu familia. Este un fel principal delicios, mai ales pentru iubitorii de pește.
Ciorbă de pește poate fi preparată cu orice tip de pește dorești și te asigurăm că gustul va rămâne la fel de bun. Gustul preparatului final este îmbogățit de legumele folosite, precum rădăcina de pătrunjel și ardeii, dar și de verdețurile proaspete, precum leușteanul.
Preparate cu ton de post, rapid de gătit
Tonul este un pește versatil, potrivit într-o mulțime de rețete. Cele două rețete cu ton de post pe care ți le aducem în atenție în acest articol merită să fie încercate măcar o dată în perioada de dezlegare din post. Gustul este irezistibil și, în plus, ai ocazia să încerci arome noi.
Pregătește o masă savuroasă cu:
- tocăniță de ton cu cartofi – se aseamănă cu rețeta clasică de tocăniță, însă am adăugat în ea un element surpriză: tonul. Acest tip de pește este gustos și sățios iar textura este ușor sfărâmicioasă. Deși este un preparat care de multe ori stă în umbră, nefiind foarte popular, merită o încercare!
- pate cu ton – este un preparat cremos bun de întins pe pâine la micul dejun. Este gătit din ton, unt, muștar, usturoi și fulgi de chilli iar gustul este aromat și îndrăzneț! Adaugă puțină zeamă de lămâie când îl servești dacă preferi un gust acrișor.
Ce rețete cu pește ca la restaurant poți prepara la tine acasă?
Dacă vrei să îți suprinzi invitații cu un preparat cu pește care arată ca la restaurant și are gust cu totul deosebit, aceste rețete sunt pentru tine! În aceste preparate vei profita de gustul ingredientelor la maximum și te vei bucura și de un plating aparte. În arta culinară este important să te folosești de culorile din farfurie pentru a crea impresia că preparatul este delicios chiar dinainte de a fi gustat.
Prepară aceste rețete cu pește ca la restaurant pentru o masă specială din viața ta:
- pește spadă la abur pe piure de spanac – este o rețetă care îți face poftă doar cât te uiți la cum arată preparatul! Culoarea aurie a peștelui se armonizează de minune cu piureul de un verde intens, iar gustul preparatului este savuros!
- cod în unt cu arome citrice – dacă vrei să încerci o combinație interesantă de gusturi, rețeta aceasta te va surprinde plăcut! Aroma de la lămâie și portocală inundă farfuria de savoarea specifică citricelor și lasă un gust ușor dulce și înțepător și un miros puternic parfumat. Peștele este asociat cu dovlecel și cartofi iar tot preparatul se gătește cu ușurință la aparatul tău de gătit!
- somon cu sos de șofran și orez la abur – acest preparat este foarte aromat datorită gustului deosebit al șofranului iar combinația de ingrediente merge perfect împreună. Șofranul este un condiment cu gust floral și dulceag și adaugă un plus de aromă somonului fraged.
Care sunt contraindicațiile în privința consumului de pește?
Unele tipuri de pești se recomandă să fie consumate mai rar, fiindcă pot conține cantități mari de:
- mercur – se găsește în majoritatea peștilor însă în cantități variabile. Peștii cu o posibilitate de a avea cantități mari de mercur sunt cei mari, de pradă. Cel mai scăzut nivel de mercur se găsește în specii precum păstrăv de apă dulce, cod, somon, somn;
- bifenili policlorurați – sunt compuși organici care ajung în mări și oceane contaminând apa și peștii. Acești compuși contaminează solul și aerul, astfel că pot fi prezenți și în alte tipuri de carne, lactate etc;
- dioxine – sunt compuși chimici eliberați în urma arderilor de deșeuri, incendiilor sau a unor procese industriale. Dioxinele contaminează apa, solul și aerul.
Consumă cantități moderate de pește iar dacă mănânci pește des, alege specii cu potențial scăzut de contaminare cu mercur. Ceilalți contaminanți sunt greu de evitat, fiindcă provin din poluare și pot ajunge în aproape toate speciile de pești originare din zone poluate.
Consumă pește moderat, atât în zilele de dezlegare cât și la mese obișnuite
Peștele este un aliment benefic pentru organism, mai ales dacă alegi să consumi specii sigure și în cantități echilibrate. În plus, este necesar să gătești peștele sănătos pentru a te bucura de toți nutrienții pe care îi conține.
Rețetele cu pește sunt o sursă de inspirație potrivită atunci când vrei să te bucuri de o masă gustoasă gătită rapid și sănătos. Gătește preparate delicioase cu pește la aparatul tău de gătit și savurează aromele deosebite!
Surse: