Rețetele GoostoMix sunt adaptate la Thermomix de comunitate și nu sunt testate Vorwerk.

Mit sau realitate? Se poate slăbi rapid și sănătos?

Mit sau realitate? Se poate slăbi rapid și sănătos?

Cuprins

Articol (pre)gătit de
Delia, mereu pe fugă

De îndată ce vezi pe cântar câteva kilograme în plus, te gândești cum să faci să scapi de ele cât mai repede posibil. Slăbitul, la fel ca îngrășatul, sunt procese care se petrec în timp, iar ca totul să se desfășoare normal, fără a dezechilibra organismul, abaterea de la această regulă este aproape imposibilă. Atunci când vrei să slăbești este esențial să găsești o metodă care să nu îți pună în pericol sănătatea, căci dintr-o problemă minoră poți ajunge să ai o afecțiune de sănătate serioasă.

Cum ajungi să te îngrași?

Acumularea kilogramelor poate deveni o problemă atunci când treci de 9-10 kg în plus. Asta pentru că devine vizibil și începi să ai o stare de disconfort atunci când te îmbraci cu hainele care obișnuiau să te încapă înainte sau atunci când faci efort și obosești foarte repede. Creșterea în greutate este un fenomen cu care se întâlnesc toți oamenii de-a lungul vieții, fiindcă organismul este un sistem într-o continuă schimbare, ce funcționează diferit de la om la om în funcție de stilul de viață, modul de alimentație, activitățile fizice, jobul și chiar în funcție de factorii naturali, precum temperatura de afară, ploile, vântul, care au mai mult o încărcătură afectiva asupra psihicului uman. Dacă trăiești într-o zonă ploioasă și mereu întunecată, este posibil să te simți posomorât, obosit și lipsit de energie, de aceea să apelezi la alimente care să dea un boost corpului.

Cum influențează stilul de viață greutatea corporală?

Stilul de viață este definitoriu pentru organism. Dacă duci o viață sedentară și stai mult timp în casă, corpului îi este imposibil să folosească nutrienții pe care îi obține din alimentație. Aceștia vor rămâne sub formă de depozite în corp, până când vei avea nevoie de ei. Astfel că, dacă pe o perioadă îndelungată nu apelezi la aceste depozite, ele vor continua să existe și să se acumuleze. Stilul de viață este nesănătos dacă:

  • regimul alimentar este defectuos – adică mănânci prea mult, neechilibrat și neadaptat nevoilor tale. Organismul are nevoie pentru a funcționa optim de un număr anume de nutrienți, care includ proteine, grăsimi, carbohidrați, vitamine, minerale și altele. Ponderea acestor nutrienți trebuie să fie rezonabilă, astfel încât să nu existe excese. În plus, nutrienții trebuie să provină din surse sănătoase, din alimente gătite corespunzător;
  • activitatea fizică este redusă – mișcarea este importantă pentru corpul tău, fiindcă influențează depozitele de nutrienți, în general grăsimi, pe care le ai în organism. Sportul menține metabolismul activ și grăbește arderea grăsimilor;
  • consumi unele alimente peste măsură, iar papilele gustative se desensibilizează. Astfel, vei simți mai greu gustul dulce sau sărat și vei simți nevoia să mănânci mai multe produse cu zahăr sau sare. În general este vorba de snacksuri din comerț, care pe lângă faptul că sunt un motiv pentru care te îngrași, conțin substanțe nesănătoase și chiar toxice în cantități mari;

Ce probleme de sănătate duc la îngrășare?

Există unele situații în care kilogramele în plus apar din cauza unor afecțiuni medicale necontrolabile. Este important să mergi la medic din timp pentru a le diagnostica și trata corespunzător. Le poți identifica dacă te îngrași rapid fără a mânca mult și nesănătos. Dacă aportul caloric este echilibrat, iar în ultima perioadă ai mâncat sănătos și ponderat, atunci creșterea inexplicabilă în greutate poate fi cauzată de una dintre următoarele probleme:

  • hipotiroidismul – glanda tiroidă, situată la nivelul gâtului, nu produce suficienți hormoni tiroidieni, care au rolul de a regla metabolismului. În lipsa acestora, metabolismul încetinește. Acest proces biochimic presupune transformarea alimentelor și băuturilor în energie, caloriile îmbinându-se cu oxigen și eliberând, astfel, energie. Aici intervin hormonii tiroidei, care sprijină acest proces, iar în lipsa lor este posibil să crești în greutate;
  • ovarele polichistice – această afecțiune este însoțită de o creștere a rezistenței la insulină, ce poate cauza acumularea unor kilograme în plus. Insulina reglează cantitatea de zahăr din sânge și transportă glicemia din sânge la celule, pentru a fi transformată în energie. Când insulina nu mai poate să își îndeplinească acest scop, apar depuneri de grăsime pe abdomen și talie.
  • sindromul Cushing – în acest caz, organismul produce prea mult cortizon, hormonul secretat de glandele suprarenale. Acesta ajută la menținerea tensiunii arteriale și a nivelului zahărului din sânge, iar când este secretat în cantități prea mari, redistribuie grăsimea din corp la nivelul gâtului și abdomenului. Sindromul apare în urma perioadelor de stres, a administrării îndelungate de tratamente cu steroizi, ori în cazul existenței unei tumori;
  • lipsa somnului – atunci când ești obosit și dormi puțin, simți nevoia să mănânci mai mult pentru a ajunge la senzația de sațietate. Subconștientul încearcă să contribuie la menținerea stării de bine, așa că îți induce o stare de foame;
  • medicamentele – unele pastile sau substanțe au ca efect advers creșterea în greutate. Printre acestea se numără antidepresivele, corticosteroizii, anticoncepționalele, antipsihoticele, insulina;
  • menopauza – din cauza schimbărilor hormonale, femeile între 45-55 de ani care intră în etapele menopauzei pot suferi fluctuații de greutate. Metabolismul este încetinit și se pot aduna depuneri de grăsime în jurul taliei și pe șolduri.

Dacă întâmpini una dintre aceste afecțiuni sau altele cu efecte asemănătoare, nu trebuie să îți pierzi speranța. Consultă întotdeauna medicul și continuă să mănânci sănătos până când organismul este reechilibrat. Pe primul loc trebuie să pui tratarea bolii, după care slăbitul. Dacă medicul îți recomandă să slăbești pentru a trata afecțiunea mai repede, atunci este momentul să iei câteva măsuri în privința stilului tău de viață.

Cum să slăbești eficient?

Afecțiunile medicale sunt singurele probleme pe care nu le poți controla atunci când vine vorba despre acumularea kilogramelor în plus. În schimb, poți să îți schimbi obiceiurile alimentare, modul în care gătești, activitățile pe care le faci zilnic și, într-un sfârșit, vei ajunge să te bucuri mai mult de viața ta. Pentru ca slăbitul să aibă rezultatele dorite iar kilogramele să nu revină înapoi, trebuie să slăbești sănătos.

Nu există o metodă minune prin care să scapi de kilograme. Produsele care susțin că ajută la slăbit, ceaiurile minune sau alte alimente pe care le găsești în comerț ce îți promit un metabolism accelerat produc doar efecte pe termen scurt și chiar pot afecta organismul. Nici dietele drastice nu sunt o soluție, fiindcă pun corpul în dificultate din cauza lipsei unor nutrienți importanți. Înfometarea este de ocolit dacă vrei să slăbești fiindcă tot ce obții va fi un corp sleit de puteri, fără energie și disconfort. 

Curele de slăbire exagerate și înfometarea duc la pierderea masei musculare, fiindcă înainte de a arde grăsimile din rezerva organismului, corpul alege să folosească pentru a supraviețui proteinele de la nivelul mușchilor. Acestea sunt descompuse rapid în apă, dioxid de carbon și energie și abia după terminarea rezervelor de proteine organismul începe să ardă grăsimile. Astfel că, primele kilograme slăbite vor fi pierderi ale masei musculare.

Slăbitul rapid este departe de a fi sănătos. Orice metodă minune este doar un risc pentru organismul tău, căci pierderile în greutate se fac în timp, cu disciplină alimentară și puțin efort. Totuși, procesul este ușor dacă respecți câteva recomandări.

Mănâncă în deficit caloric

Pentru a evita dereglarea organismul, trebuie să slăbești aproximativ 1 kg pe săptămână. Astfel, corpul se poate obișnui cu pierderile în greutate și nu se va simți epuizat. Pentru a reuși să elimini această cantitate din corp, trebuie să te asiguri că mănânci cu cel puțin 500 de calorii mai puțin decât consumi în mod normal, recomandat între 1500-1600, pentru ca rezultatele să se vadă. Aceste calorii trebuie să provină din:

  • 15% proteine – provenite din carne, pește, nuci, semințe, leguminoase, ouă, orez brun, ouă, brânză dulce, cereale integrale;
  • 50-55% glucide – din fructe, legume, fulgi de ovăz, orz, tărâțe de ovăz, produse din făină integrală;
  • 20-30% lipide – alege întotdeauna produsele cu lipide sănătoase, precum pește, semințe, nuci, ulei de măsline, carne albă, avocado.

Prepară alimentele corespunzător 

Asigură organismului nutrienții necesari și stai departe de mâncarea nesănătoasă gătind la aburi, la cuptor, pe grătar sau prin fierbere. O alternativă perfectă pentru gătitul cu mult ulei, pentru prăjeli și alte combinații cu multe calorii este să gătești cu ajutorul robotului tău multifuncțional de bucătărie. Poți prepara supe, feluri principale, smoothie-uri, deserturi sănătoase, salate și tot ce îți dorești într-un mod benefic pentru organism și pentru procesul de slăbit. Acest aparat fierbe, rumenește, gătește la aburi, sous-vide, slow cooking, reîncălzește și are chiar și o funcție de fermentare prin care să îți pregătești iaurtul și brânza singur, natural, la tine acasă. Este un ajutor de nădejde în bucătărie și îți oferă mâncare sănătoasă cu gust bun.

Prăjelile și mâncărurile cu mult ulei îți pot ruina procesul de slăbire. Uleiul este printre cele mai calorice alimente, iar folosit pentru prăjire împreună cu unele produse poate să îți pună sănătatea în pericol. Alimentele ce conțin amidon, precum cartofii și făina eliberează peste 52 de substanțe toxice atunci când sunt prăjite, cea mai periculoasă fiind acrilamida, o chimicală cu un mare potențial cancerigen. Pe lângă faptul că obții un preparat cu multe calorii, există și riscul să îți afecteze sănătatea.

Bea mai multă apă

Hidratarea corespunzătoare este printre cele mai ușoare metode de a susține eforturile pierderilor de greutate. Apa stimulează metabolismul, îmbunătățește digestia, ajută la arderea grăsimilor și îți oferă senzația de sațietate. Dacă simți senzația de foame deși abia ai mâncat, este posibil ca, de fapt, să îți fie sete. Consumă un pahar de apă pentru a reduce din pofta de mâncare atunci când deja ți-ai luat toate mesele zilnice și astfel eviți să mănânci prea mult. În plus, dacă alegi să bei o apă curată, filtrată și cu un pH adecvat, vei sta departe de deshidratare și de toxinele din apa obișnuită de la robinet, fântână sau apa îmbuteliată. Alege să consumi apă sigură pentru organism, îmbunătățită cu ajutorul ionizatorului de apă. Această apă hidratează în profunzime și are un pH ușor alcalin, perfectă de consumat înainte sau după antrenamentele sportive, fiind energizantă. Este antioxidantă, previne îmbătrânirea și detoxifiază organismul.

Planifică un program sportiv

Mișcarea, exercițiile fizice și antrenamentele sunt importante pentru arderea grăsimilor. Există șanse mari să iei din nou în greutate dacă nu faci sport, fiindcă organismul va considera că grăsimile sunt arse prin înfometare și astfel metabolismul devine mai lent. Sportul remodelează corpul în urma pierderii grăsimilor din deficitul caloric, lăsând pielea fermă și cu un aspect sănătos.

În plus, slăbitul afectează masa musculară, însă dacă faci sport îți vei întări mușchii și vei avea un corp puternic. De multe ori creșterea în masa musculară influențează kilogramele de pe cântar însă doar pentru că ai câștigat masă musculară în loc de țesut adipos. Nu te îngrijora dacă procesul de slăbire pare să stagneze atunci când te apuci de sport, fiindcă este posibil să fie din cauza întăririi mușchilor.

Dacă vrei să faci exercițiile cu un profesionist, apelează la un antrenor din sălile de fitness. Ca o alternativă, dacă faci sport la tine acasă, în confortul propriei locuințe sau în natură, ia în calcul următoarele opțiuni:

  • mergi cu bicicleta, ieși în parc la alergat sau abordează un mers alert, înoată sau sari coarda;
  • începe să faci exerciții de rezistență cu greutăți, pentru ca mușchii să consume energie și să accelereze metabolismul;
  • apelează la exerciții fizice adaptate pentru fiecare parte a corpului: genuflexiuni, abdomene, fandări, plank, flotări.

Care este dieta perfectă pentru slăbit?

O cură de slăbit perfectă trebuie adaptată în funcție de corpul tău. Nu îți pune încrederea în dietele stricte, bazate pe asocieri dubioase de alimente sau care îți promit imposibilul. Ai nevoie de mese hrănitoare dar slab calorice, care să conțină multe fructe și legume, hidratare corectă și evitarea produselor nesănătoase. În plus, trebuie să ții cont de orele la care îți iei mesele principale: încearcă să le iei în fiecare zi la aceeași oră, mănâncă până în ora 17-18, nu exagera cu cantitățile, potrivind gramajul farfuriilor de mâncare cu greutatea ta corporală și astfel ai obținut rețeta succesului.

Păstrează-ți corpul sănătos slăbind corespunzător

Kilogramele în plus pot deveni o problemă de domeniul trecutului dacă alegi să ai un stil de viață echilibrat, cu o alimentație corectă și obiceiuri sănătoase. Încearcă să îți găsești motivația de a slăbi gândindu-te la viitorul tău și la câte probleme de sănătate pot apărea din cauza alimentelor nepotrivite și din cauza sedentarismului. Slăbitul este o evoluție atât pentru corp cât și pentru minte, psihicul tău fiind mult mai liniștit dacă te simți bine în propriul cu tine. Astfel, vei avea mai multă energie și mai multă poftă de viață. Alege să slăbești sănătos, făcând alegeri raționale, raportate la viitor!

Surse:

GoostoMix, o platformă care prezintă aparate inovative pentru o bucătărie modernă.
Comandă-ți propriul Thermomix TM6

Completează datele de mai jos și noi te vom contacta pentru a-ți oferi tot ajutorul necesar.

Preț: 1395 Euro
Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru! Vei primi noutăți, articole, informații despre hidratare și alimentație pentru sănătatea ta!